** extras din episodul 1 al podcastului DOI. Pentru a asculta episodul mergi la secțiunea podcast.
În fiecare dintre noi există un copil care vrea să audă și altă poveste despre certuri - despre puterea lor de a face punți între oameni.
“Pot să mă concentrez pe a-ți demonstra că eu am dreptate și tu greșești și, dacă îmi e foarte sete, o să vreau să îți demonstrez și cât de mult greșești și apoi să îți pară rău că ai greșit”, spune Elena, una dintre invitatele podcastului DOI.
Dacă cearta ar fi un munte, de cele mai multe ori nu te-ai opri decât în vârf. Când ești la poalele muntelui, încă te preocupă atât binele relației cât și rezolvarea problemei. Apoi urci și, pe măsură ce urci, pierzi pe drum ori una ori alta.
Pierzi focusul pe relație atunci când explorarea diferențelor cu celălalt se transformă într-un joc de putere. Pe terenul ăsta, devii asertiv pentru că ai convingerea că celălalt nu e dispus să îți ofere ce ai nevoie altfel decât fiind ferm cu el. Miza adevărului personal te face orb la perspectiva celuilalt, pe care o combați până o desființezi cu totul.
Tot Elena spune că manevrează atât de bine cuvintele încât îl aduce pe celălalt într-un “spațiu de neputință”: nu știe ce să mai zică sau ce să mai facă. Așa că unul se retrage, iar celălalt ajunge pe Everestul lui, singur, cu dreptatea în buzunar.
Alteori, din contră, parchezi temporar problema și renunți să dai o voce nemulțumirilor, de teamă să nu strici relația. Altfel zis, acomodezi conflictul. Însă, făcând asta, plătești un preț. Payoff-ul pentru ea este suferința care continuă să mocnească sub capac, ca într-o oală cu presiune. Când va găsi un pretext bun va ieși la suprafață și va trage după ea și alte povești nespuse sau nerezolvate, iar cearta se transformă într-o “tocaniță de probleme”.
Tot despre evitare vorbește și Alexandra, o altă invitată la DOI. Ea spune despre relația alor ei că a fost mai degrabă roz ca în filme, tatăl fiind împăciuitor iar mama mai vulcanică. În general, nu se vorbea deschis despre emoțiile grele, se prefăceau că nu există. În rarele momente când se certau ea era acolo, printre ei, și simțea că are un soi de responsabilitate, dar nu știa care anume. A trăit cu senzația că empatizează mai mult cu tatăl când părinții se certau și, cumva, a ajuns să îl copieze în relațiile ei, ca adult. Adică să evite confruntările pentru că “se pierde”. Povestea din capul ei este că “dacă spune ceea ce simte sau gândește îi provoacă lui neplăcere și va ajunge să nu o mai iubească”.
Avem tendința să privim cearta ca pe un simptom de relație disfuncțională, motiv pentru care nici nu prea avem curaj să vorbim deschis despre ea. Suntem contaminați de mesajele pe care le-am primit în copilărie legat de confruntare, fie că trebuia să stăm ‘’în banca noastră, cât mai cuminți” ca să nu deranjăm, fie că cearta e o isterie din care nu iese nimic bun.
Însă studiile arată că atât cuplurile fericite cât și cele nefericite se ceartă, iar diferența o face modul în care se ceartă. Undeva, între cele două extreme, se joacă cartea conflictelor bune.
Iată câteva repere care te pot ajuta să navighezi un conflict într-un mod mai sănătos:
1. Istoria personală îți influențează modul în care te cerți.
Un subiect clasic - curățenia în casă - devine deseori o sursă de conflict: "Mama aranja obsesiv ciucurii de la covor, care trebuiau să stea într-un fel anume", își amintește Laura că se întampla undeva prin anii 90, în casa copilăriei ei. Știe ca atenția exagerată pentru ordine a fost tot timpul acolo, cu ei, în casă, dar o știe din poveștile altora. De la un anumit moment încolo a început sa aibă probleme cu anxietatea, care a crescut pe fondul unei tulburari alimentatie. Hainele trebuiau să fie calcate, să nu aibă dungi sau vreo scamă. Un creier înfometat, spune tot ea, percepe totul ca pe o amenintare, așa că a gasit refugiu in ordinea pe care putea sa o faca si sa o vada in exterior”.
Pentru Andrei, în schimb, curățenia în casa alor lui, în copilărie, era motiv de ceartă și de scene de furie ale mamei, pe care le poate descrie în detaliu, chiar și după atâția ani.
Unul vede în ea o sursă de tensiune și de stres, celălalt găsește liniște în ea. Iar mecanismele de adaptare sunt, în consecință, diferite: refugiul în curățenie vs fuga de curățenie.
Când începi o conversație, nu uita că istoria personală a fiecăruia și experiențele din familie ne influențează pe toți și că nu există un singur adevăr. 2. Alege să vorbești despre ceea ce simți, chiar daca cel mai îndemână impuls este critica.
De regulă, nu vorbim despre nevoie, ci despre ce face sau ce nu face bine celălalt. “Tu ești de vină pentru ceea ce se intamplă și, pentru că se întamplă, ești de vină și pentru cum mă simt”.
Pe același subiect al curățeniei, critica poate suna așa:
“De ce esti atat de aerian? Urăsc să tot strâng în urma ta, tot timpul fac asta și m-am saturat. Pur și simplu nu-ți pasă decât de tine” sau : ”faci și tu ceva cu bucataria aia sau îi dăm foc ca să se curețe singură?”
Critica este unul dintre asasinii relației, pentru că e un atac la persoană, nu o observație despre comportamentul ei.
Când ai impulsul de a critica amintește-ți că în spatele criticii se ascunde o nevoie. Află care e, de fapt, nevoia ta și vorbește deschis despre ea: “Sunt suparată pentru că nu ai curățat bucătăria ieri și aș vrea să o faci până diseară”. Adica spune cum te-ai simțit în situația respectivă și ce anume vrei să facă celălalt. 3. Colaborarea te ajută să pastrezi și mai mult din ceea ce îți dorești, compartiv cu compromisul.
În compromis fiecare lasă de la el câte ceva și vă întâlniți pe un teren comun, unde amândoi sunteți ok cu ceea ce decideți, adică gasiți un soi de echilibru între nevoia ta și nevoia lui. Și, totuși, fiecare e nevoit să renunțe la o felie din ceea ce își dorește.
Când simți că celălalt rămâne doar în partea lui de adevăr și nu e dispus să facă ceea ce ai tu nevoie să facă, adu-ți aminte că o cale de mijloc ar putea fi colaborarea. Mai exact, dacă reușești să găsesti un lucru care pentru tine nu înseamnă mai nimic dar are valoare pentru celălalt, îl poți oferi, primind la un schimb exact invers: un lucru care pentru celălalt nu înseamnă mai nimic, dar care e important pentru mine: “pot strânge eu în locul tău, asta înseamnă că îmi rămâi dator vândut, mâine stai tu copilul de dimineață, iar eu dorm până la 10:00”.
4. Fiecare om vine în relație cu un manual de utilizare, care conține ce-urile și de ce-urile importante pentru el și e responsabilitatea lui să-l facă cunoscut celuilalt - spune Elena, în episodul 1 al podcastului DOI.
Până să ajungă să îl pună pe hârtie și să îl discute cu partenerul ei, a trăit din plin frustrarea pe care i-a dat-o lipsa de claritate: “confuzia din mine genera confuzie în celălalt și confuzia din noi crea confuzie în relație și apoi în mâlurile alea mă trezeam că îl pedepseam pentru că m-a pus în situația să fac lucruri pe care nu eram dispusă să le fac“.
Când îți spui “dacă mă iubește știe ce vreau, fără să fie nevoie să-i spun”, nu uita că, în relația adult-adult, gândirea asta de tip magic nu ar trebui să existe. E responsabilitatea ta să spui explicit și asumat ce nevoi ai. Adevărul tău nu îl anulează pe al celuilalt, pot să existe unul lângă altul.
În mijlocul unui conflict suntem împachetați în tot felul de emoții. De cele mai multe ori e greu să ne uităm la noi ca fiind dezamăgirea cuiva, sursa emoțiilor lui grele și alegem sa ieșim repede din situație, cat mai neșifonați, așa că atacăm, devenim defensivi sau înghețăm.
Când te simți încrâncenat să câștigi lupta argumentelor amintește-ți că sunteți, de fapt, parteneri, nu inamici. Și că, în spatele reacției celuilalt, este o poveste pe care nu o cunoști încă - are și el propriile frici, convingeri care îi influențează reacțiile, răni emoționale nevindecate din trecut.“S-a așezat la ușă și m-a oglindit, mi-a spus ce crede el că se întâmplă: înțeleg că ești nervoasă, dacă ai nevoie să te las, te las.. Uite, stau aici la ușă și te aștept. Te aștept să fumegi ce ai de fumegat, dar uite că nu plec. Și nici nu-mi e frică de dragonul tău, nu îmi tremură vocea în prezența lui”, povestește Elena.
Altfel zis, chiar dacă nu înțeleg prin ce treci sau mi se pare că nu are nicio noimă, eu aleg să rămân ca să găsim o rezolvare împreună.
Studiile Institutului Gottman spun că evitarea conflictului corelează cu nefericirea în cuplu mai mult decât o face confruntarea, iar motivul este că atunci când nu te simți văzut și auzit în relație începi să te îndepărtezi de celălalt.
Toți ne certăm, important e cum o facem. Așa că, poate, când te găsești în situații tensionate, întrebarea potrivită ar fi “cum fac ca energia pe care o pun în jocurile de putere sau în evitare să o duc în conversații care să ne apropie?”